Metodologii PACT – patrimoniul natural și patrimoniul construit
În cadrul proiectului „Bucovina: Regenerare rurală prin implicarea comunității” au fost realizate două metodologii:
- Metodologie de valorificare și interpretare a patrimoniului natural, prin studiu în teren – ce are drept scop inițierea organizațiilor din mediul rural în crearea unor poteci turistice tematice care să asigure o interpretare a resurselor naturale și socio-culturale. Aceste poteci tematice pot sprijini informarea turiștilor în destinațiile din mediul rural și pot suplimenta oferta turistică locală.
- Metodologie de monitorizare, de cercetare şi inventariere a resurselor valoroase ale patrimoniului construit, cu ajutorul actorilor locali – ce se dorește a fi un ghid care să îndrume locuitorii din mediul rural, organizațiile din zonă, autoritățile locale, în procesul de documentare a elementelor valoroase, de descriere a lor și de monitorizare a evoluției acestora.
Foarte multe comunități rurale dețin resurse naturale și culturale extrem de interesante, care, din păcate, nu sunt puse în valoare în scopul dezvoltării unui turism durabil. Metodologiile sintetizează recomandări legate de CE este valoros și CUM punem în valoare elementele valoroase patrimoniale prin măsuri specifice.
Cele două metodologii sunt reunite într-o broșură ce poate fi descărcată în format PDF de mai jos.
Lansare proiect „Bucovina: Regenerare rurală prin implicarea comunității” – Conferință de presă
Dezbaterea PACT pentru PATRIMONIU martie 2023
Organizată Vineri, 3 Martie 2023, ora 16.00, la Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Dezbaterea PACT pentru PATRIMONIU dorește să reunească stakeholderii cu preocupări în domeniul patrimoniului construit și natural din mediul rural.
Consultare online privind politicile publice și regulamentele existente în domeniul patrimoniului din mediul rural
Metodologii PACT – consultare publică
Programe de Formare PACT pentru Patrimoniu
CURSURI: • Managementul proiectelor comunitare cu abordare participativă; • Formare și organizare comunitară; • Managementul destinațiilor din mediul rural.
ATELIERE de instruire și aplicații în teren: • Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice; • Maparea resurselor locale valoroase și conceperea de poteci tematice pentru valorificarea patrimoniului construit.
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Mănăstirea Humorului
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Mănăstirea Humorului
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – mai 2023
Consiliul Consultativ PACT – consultare publică
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Fundu Moldovei
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Fundu Moldovei
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Putna
Atelierul „Cercetarea și maparea resurselor locale valoroase pentru patrimoniul construit” – Panaci
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Panaci
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – iunie 2023
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Cacica
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Poiana Stampei
Cursuri de formare PACT pentru Patrimoniu – seria 1
- Formare și organizare comunitară: 28 – 29 iulie 2023
- Managementul destinațiilor din mediul rural: 31 iulie – 1 august 2023
- Managementul proiectelor comunitare cu abordare participativă: 2 – 3 august 2023
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Poiana Stampei
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Cacica
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – iulie 2023
Cursul „Managementul proiectelor comunitare cu abordare participativă” – seria 1
Cursuri de formare PACT pentru Patrimoniu – seria 2
- Formare și organizare comunitară: 28-29 septembrie 2023
- Managementul proiectelor comunitare cu abordare participativă: 28-29 septembrie 2023
- Managementul destinațiilor din mediul rural: 5-6 octombrie 2023
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Panaci
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Sucevița
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Sucevița
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – august 2023
CONSULTARE PUBLICĂ – Ghid și Metodologii PACT – repostare
Atelierul „Cercetarea și maparea resurselor locale valoroase pentru patrimoniul construit” – Cacica
Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” – Vatra Moldoviței
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Vatra Moldoviței
Cursul „Managementul proiectelor comunitare cu abordare participativă” – seria 2
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – septembrie 2023
Atelierul „Cercetarea și maparea resurselor locale valoroase pentru patrimoniul construit” – Putna
Caravană de informare și promovare a instrumentelor de protejare a peisajului cultural local – Putna
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – octombrie 2023
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – noiembrie 2023
Conferința finală a proiectului „Bucovina: regenerare rurală prin implicarea comunității”
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – decembrie 2023
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – ianuarie 2024
Grup de lucru consultativ PACT pentru PATRIMONIU – februarie 2024
Tags: Rezultate proiect